Primaria din Lille a dat drumul la un concurs de design de parcări pentru biciclete, intitulat “Abrite mon vélo”. Unde s-au înscris o mulțime de lucrări, care de care mai interesante. Câștigătoarea, Lilovélo, o instalație în formă de petală, poate fi admirată mai sus. Restul finaliștilor se găsesc aici.

Via Weelz.fr.

Să mă întâlnesc aseară întâmplător cu un Velorbis în carne și oase a fost pentru mine echivalentul unei întâlniri cu Messi pentru orice microbist decent din lumea asta. Stătea liniștită la terasa lui Bruno, special ca eu să leșin la vederea ei. E o ea, din gama Velorbis Scrap Deluxe și a fost adusă aici de Vivy, cea mai destoinică biciclistă din orașul acesta care devine din ce în ce mai interesant

Știu ce înseamnă Velorbis (design danez, fabrică nemțească) de pe vremea când pierdeam ore întregi la job clickuind biciclete. Mai exact, de doi ani, când mi-am cumpărat prima bicicletă adevărată (care nu e V). Știu că am avut multe momente Velorbis și cu Cristi, the cycle master, mare fun Velorbis himself, ceea ce înseamnă ceva în lumea noastră rotundă “It’s amazing, it’s fantastic – not a single piece of plastic!”, e motto-ul danezilor mei preferați, the Velorbis Company.

De altfel, Velorbis înseamnă ce ne dau danezii mai bun pe lume, ținând piept olandezilor care ne bucură cu Gazelle.
Pe scurt, vorbim despre bicicleta clasică de oraș, care te satură de vintage feeling și te răsfață cu toate accesoriile Brooks de care ai putea avea nevoie.

Bicicleta de aseară a fost comandată direct de la sursă de Vivy, stăpâna fericită, după lungi documentări. I-a sosit în ianuarie și de atunci o folosesște când îi permite vremea, deși îi pare rău că nu are suficiente locuri prin oraș, pe unde să se poată plimba cu splendoarea ei. Ba mai mult:

Ma bucur tare ca o mai iubeste si altcineva pe bici in afara de mine, de obicei primeste remarci de genul ‘vechitura de pe vremea bunicii’ :p. Oricum, mie-mi place tocmai pentru ca e oma fiet, pozitia de mers e super!

A fost și pentru mine o plăcere să o văd, ating și pedalez. Mi-am adus aminte că și danezele sunt la fel de înalte ca și olandezele, dar că au de unde să își cumpere biciclete adevărate, mai ușor decât noi. Deocamdata

Aseară nu aveam aparatul la mine, iar micul Corby n-a făcut față situției. Așa că am pus mâna pe ceva și mai bun. Scrap Deluxe și Vivy , în parcul Izvor.

Velorbis alert: Se zvonește prin oraș că danezii se gândesc serios să aducă bicicletele Velorbis și în România. Mai mult nu zic, că nu știu Dar sper!

Știu că New York-ul e destul de departe, dar prin filmulețul de mai sus vreau să-l aduc mai aproape. Sezonul de biciclit are încă rețineri. Pentru că e primăvară și mai plouă din când în când, înțeleg că nu ați început încă să alegeți bicicleta în locul mașinii pentru drumul zilnic până la job.
Oricum, nu-i așa că dacă ar exista haine accesibile ca preț și special create pentru a face mersul pe bicicletă mai natural și deci comod, ați fi și mai tentați de bicicletă? Până când aflu eu cum stăm cu oferta concretă măcar în București, enjoy the clip. Mie mi-a plăcut foarte tare. Bravo, Mimo !

E din Cluj și asta e singura scuză pentru care am auzit cu întârziere de el. Nenea Sandor a făcut bicicleta asta din lemn. Cu care se plimbă zilnic pe ruta Grigorescu-centru și retur, după cum scrie Ziua de Cluj.

Cum i-a venit ideea? “Am lucrat în Ungaria la un prieten. Într-o seară, când stăteam la o bere, cum povesteam aşa, mai în glumă, mai în serios, prietenul meu m-a provocat, a zis să punem pariu că el nu crede că am să fac o bicicletă din lemn. Cam aşa a început totul, pariul s-a transformat în ambiţie. Am pornit de la ideea că, dacă căruţele pot să transporte sute de kilograme de grâu, cu siguranţă şi o bicicletă din lemn va rezista la 80-90 de kilograme”.

Via Bicicleta.tumblr.com, un blog minunat pe care tocmai l-am descoperit. Credit foto: Clujeanul.

Nu știu câtă parodie se află în pictorialul Esquire din martie, dar bicicleta nu a lipsit de acolo, ba mai mult, ajută la definirea unuia dintre tiparele în care este împărțită tipologia fashionistă a bărbaților, primăvara asta. Nici viespe, nici furnică, bărbatul care nu uită de stil atunci cănd merge pe bicicletă, sau pe lângă ea, face parte dintr-o categorie pe care sperăm să o vedem crescând și pe la noi pe străzi. Cel mai mult mi-a plăcut că bicicleta nu a fost limitată lângă  Sportsmen sau Woodsman etc

Kari Hubbuch, Hilde with hair dryer, bicycle and Brauer chair. Ieri mi-a căzut în mâini ditamai albumul Bauhaus, scos de Konemann, pe care pentru ca nu am avut net l-am rasfoit scoarta-n scoarță. A fost bine să dau de curbele de mai sus în marea de linii austere a Bauhauserilor de la începutul secolului trecut

Bilele astea sunt kinky rău dacă citești ceva Palahniuk. Numele e pe măsură, dar să trecem la lucruri serioase. Sistemul e folosit pentru a forma un trepied cât mai flexibl pentru camerele digitale ușoare. Așa ne-a spus Daniel Voinea și așa scrie și aici. Tot Daniel zice bine când spune că trepiedul se găsește și la noi la f64, iar asocierea cu bicla e doar o fitza de design, dar arată mișto Bun așa!

Îmi exprimam de curând angoasele (le veți citi în curând în Decât o Revistă ) pe care le-am avut în trecut față de Lance Armstrong (rivalul de-o viață a lui Jan Ullrich), dar tricoul pe care l-am primit zilele astea e excepțional. Mai ales că e făcut de niște români, de la ShubaKiller. Lance, Louis și Neil, toți trei Armstrongii adunați într-un singur loc, pe pieptul meu Tricoul poate fi cumpărat de aici.

Dacă tot se încăpățânează să fie iarnă, atunci să profităm! Azi am descoperit că Brooks are un Bugle, aflat deja la a doua ediție în 2010. Un fel de ziar în care își prezintă produsele în cele mai firești situații. Imaginea, calitatea, mirosul, toate pe hârtie reciclată, mi-au adus aminte de ziarele omorâtele, dar asta e altă poveste. Revenind în lumea Brooks, god seems to be, once again, British

Textele sunt scrise de oameni pe care îi invidiez și care povestesc despre The Tweed Run, The Brooks Picnic Tour, despre alintatele ( Pegoretti) Luigino, Franz Josef (Krafstoff) și Sissy, tocmai bune pentru a fi asortate cu accesoriile englezești.

Cu ocazia asta, m-am îndrăgostit: Mi-am găsit bicicleta! E un Weltrad magnific, care nu costă decât 1600 de euro But still, dreamy, dreammyyy!

* Întâlnirea cu The Brooks Bugle a avut loc la The Kitchen, unde în fiecare cutie cu șei Brooks, se găsește câte un exemplar!

Conceptul ăsta de bicicletă Op ART, făcut de Gustavo Huertas, o să creeze accidente în lanţ. Roţile alea care se învârt nu prevestesc nimic bun, mie mi-e clar Via Trend Hunter. Mersi, Bagi!